Serghei Mizil e un nonconformist, conform spuselor lui. Are toate pasiunile din lume. Are, de asemenea, și toate tatuajele posibile. Și o vilă în Snagov, șalupă, iar zilele de vară sunt adevărate vacanțe pentru el. Nu își dorește să moară până când dă de ”birtul” cu mici și mult grătar. S-a întâmplat chiar săptămâna asta, când Serghei, ”ajutat” de o prietenă, a călcat pragul restaurantului „OK Deli”, unde a ”înfulecat”, cu pofta tot ce s-a găsit în meniu.
Serghei Mizil a ”atacat”, când mirosul de grătar a inundat o zonă celebră a Capitalei, unde ”craii” își fac veacul: Dorobanți. Printre străduțe, restaurantul „OK Deli” oferă de toate, de la mici, la ciorbe complicate, de la urzici, la somon… Serghei, însoțit de o amică, și-a făcut intrarea. A lăsat Snagovul lui de vis și s-a rezemat în spătarul scaunului, ca-n vremurile din tinerețe.
“Am întrebat-o pe fie-mea, eu nu mai țin minte nici unde a fost nunta, pentru că eram foarte entuziasmat de căsătorie. M-am căsătorit cu prima de două ori, și acum e foarte legată de mine, eu îmi cresc copiii împreună, sunt surori, vorbesc, le-am făcut case, mese, alea, alea, alea. Și eu am venit la mare și a luat copilul vreo două săptămâni și dup-aia, când i-am dat-o, mi-a zis doctorița că a făcut o criză, că nu se dezlipea de mine și zic «Hai să mă întorc acasă acum, pentru copil! Nu am reușit să stau nici a doua oară. Nici cu Cora nu am vrut să mă căsătoresc, ne-am căsătorit să luăm o casă, n-am luat nici casa și am rămas și căsătoriți. Am zis să nu ne mai căsătorim, că pentru mine căsătoria e cea mai mare imbecilitate. E o idioțenie, un act idiot care schimbă comportamentul mai mult al femeii, mai puțin al bărbatului!”, a spus Serghei Mizil în emisiunea “theXclusive”, de pe YouTube.