Congresul extraordinar al Partidului Naţional Liberal se întruneşte, duminică, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noului preşedinte, premierul Nicolae Ciucă fiind singurul candidat la această funcţie.
Ciucă şi-a depus candidatura la şefia PNL miercuri, în ultima zi în care era posibil acest lucru.
Cu o zi înainte, marţi, Biroul Executiv al liberalilor a stabilit o derogare de la statutul partidului în ceea ce priveşte vechimea, astfel încât Nicolae Ciucă să poată candida la funcţia de preşedinte. Statutul PNL prevede că orice membru al partidului poate candida la funcţia de preşedinte dacă are o vechime de cel puţin 5 ani. Ciucă s-a înscris în partid în octombrie 2020.
„Am decis să îmi depun moţiunea de candidatură pentru funcţia de preşedinte al PNL. Am decis să îmi asum această responsabilitate după o discuţie pe care am avut-o cu colegii şi în urma analizei pe care am făcut-o asupra întregii situaţii politice. (…) PNL este cel mai mare partid de dreapta, are cei buni primari din ţară şi poate ajunge primul partid din România”, a declarat premierul, după depunerea candidaturii la şefia Partidului Naţional Liberal.
Prim-ministrul candidează la funcţia de preşedinte al PNL cu moţiunea intitulată „Uniţi pentru o Românie stabilă şi puternică”.
În document, Ciucă vorbeşte despre dezvoltarea şi modernizarea României, argumentele pentru o Românie puternică, fundamentele reclădirii încrederii, cetăţeanul în centrul preocupărilor PNL, reconectarea la profesionalism, elite şi meritocraţie, guvernarea de mare coaliţie.
„Deciziile şi opţiunile politice rămân apanajul partidului, în timp ce aplicarea acestor decizii ţine de dinamica din coaliţie, de dezbaterile şi deciziile din interiorul organismelor de conducere ale marii coaliţii şi de opţiunile Guvernului şi ale prim-ministrului”, se arată în moţiunea lui Nicolae Ciucă.
De asemenea, el vorbeşte despre dezvoltare prin politicile publice ale PNL.
„Viaţa de partid trebuie să continue şi când partidul este la guvernare. Departamentele partidului trebuie să funcţioneze tot timpul – şi când suntem şi când nu suntem la guvernare. PNL nu trebuie să repete greşeala de a ignora nevoia continuării dezbaterii în interiorul partidului a proiectelor de politici publice de guvernare locală şi naţională. Partidul trebuie să rămână racordat după alegeri la acest proces de formulare şi adaptare a politicilor executive şi a soluţiilor legislative”, se precizează în moţiunea cu care premierul candidează la şefia PNL.
Alte obiective din document vizează o economie sănătoasă, bazată pe investiţii şi liberă iniţiativă, consolidarea României europene, susţinerea diasporei, eficienţa mecanismelor de partid.
„Democraţia internă şi deschiderea trebuie să fie caracteristicile organizaţiilor de partid, precum şi respectarea regulilor şi a actelor statutare, care înseamnă respect pentru fiecare liberal. (…) Buna guvernare realizată de PNL presupune un proces continuu de selecţie şi de pregătire a celor ce vor reprezenta PNL în funcţiile numite sau alese. Resursa umană de cadre va fi aşezată pe profesionalism şi pe meritocraţie. (…) Vom realiza periodic evaluări ale modului în care organizaţiile PNL respectă regulile de numire în funcţii publice”, se mai arată în moţiune.
Nicolae Ciucă are în vedere şi întărirea capacităţii organizaţiilor PNL de a pregăti alegerile din anul 2024.