Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USV) demarează în continuare proiecte finanţate de către Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare, sub umbrela ROSE, pentru sprijinirea elevilor de la liceele din sat, ce provin din medii defavorizate, să termine liceul şi să devină studenţi.
În cadrul proiectului „Universitatea noastră poate fi şi a ta!” al USV Iaşi, mai mulţi elevi vor experimenta viaţa de student pentru două săptămâni, pentru a „se crea o punte între viaţa de elev şi posibila viaţă de student”.
„Pe parcursul a două săptămâni, cadre didactice de la Facultatea de Ingineria Resurselor Animale şi Alimentare vor prezenta elevilor minunata lume a resurselor animale şi alimentare prin cursuri interactive, activităţi practice, activităţi de dezvoltare personală şi de orientare educaţională. Activităţile didactice desfăşurate în cadrul şcolii de vară vor familiariza elevii cu disciplinele studiate în cadrul facultăţii, unde vor afla informaţii inedite privind universul biologiei celulare, a anatomiei animale, a reproducerii şi creşterii animalelor, a analizelor legate de controlul calităţii şi siguranţei alimentelor”, a declarat şef lucrări dr. Mihaela Ivancia, care este şi prodecan al Facultăţii de Ingineria Resurselor Animale şi Alimentare.
Şcoala de vară din cadrul proiectului, de două săptămâni, este prevăzută în intervalul 27 iunie – 24 iulie 2022, urmând a fi două serii a câte 50 de elevi de clasa a XI-a din licee din zona Moldovei. Elevii vor primi un laptop pe care să-l folosească în timpul şcolii de vară, dar şi ulterior, pentru liceu şi universitate.