Noile măsuri pentru proiectul „Sprijin pentru România” vor intra în vigoare cel mai devreme de la 1 mai, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă. Anunțul a fost făcut în cadrul conferinţei de presă susţinute de liderii coaliţiei pentru prezentarea pachetului de măsuri.
„Primele măsuri vor intra în vigoare cel mai devreme la 1 mai. Ele au perioadă de aplicare până la sfârşitul anului. Doar pentru cele care au suport deja programele din fonduri europene, acestea vor continua şi după 31 decembrie 2022”, a arătat premierul, în cadrul evenimentului de la Palatul Parlamentului.
În ce priveşte măsurile susţinute din fonduri europene, le-a menţionat pe cele pentru sprijinirea unor companii sau cele care fac parte din pachetul social.
„În acest pachet avem măsurile care vizează sprijinirea cu până la 400.000 de euro a companiilor care au suferit sau suferă de pe urma acestor creşteri ale preţurilor la energie sau cele care sunt afectate de contextul regional. Sunt, de asemenea, măsurile care vizează pachetul social. Şi ele vor continua şi în anul viitor. Toate acestea urmează să fie agregate în funcţie de măsurile care urmează să fie luate în continuare la nivelul UE şi bugetul pentru anul viitor”, a spus el.