Preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu a câştigat cel de al treilea mandat consecutiv la conducerea FRF, el fiind votat în unanimitate de cei 266 de membri prezenţi dintre cei 278 afiliaţi la Adunarea Generală de alegeri desfăşurată la Arena Naţională din Capitală.
Pentru Răzvan Burleanu urmează ultimii patru ani în funcţia de preşedinte, statutul limitând la 3 numărul de mandate al unei persoane la conducerea Federaţiei Române de Fotbal.