Bine cunoscut ca și „Ruta Napoleon”, drumul de 325 de kilometri care ajunge la 1.240 de metri înălțime și urmează drumul dificil la care s-a încumetat Napoleon Bonaparte, pornește din San Jose, pe coasta de Azur, prin Alpi până la Grenoble. Călătoria a durat șase zile, fără oprire, astăzi poate fi parcurs în câteva ore cu mașina.
Drumul permite mersul pe urmele lui Napoleon care și-a dorit să se întoarcă în Franța, în urma exilării sale pe Insula Elba. Primarul orașului Grasse, Jérôme Viaud, susține că „Ruta Napoleon este o comoară națională a Franței”.
Parcurgerea drumului etalează o diversitate de peisaje, de la Marea Mediterană până în Munții Alpi. Ruta Napoleon sau Drumul N85 nu reproduce în totalitate drumul parcurs de împăratul francez pe jos. În schimb pe turiști îi așteaptă numeroase trasee care urmează pașii lui Napoleon prin Munții Alpi. Turiștii au libertatea de a alege punctul de pornire pe acest traseu care duce prin satele de poveste ale Franței, pot descoperi formațiuni geologice impresionante, dar și parcuri sau păduri din patrimoniul UNESCO.