Roxana Dan este o absolventă a Facultății de Arhitectură, iar în urmă cu patru ani, din pasiune pentru bijuterii a decis să pună bazele unei afaceri. Astăzi, Roxana Dan, este creatorul brandului Lisa&Co, brand care produse bijuterii din aur, argint, diamante și alte pietre prețioase.
La începu Roxana a avut o sumă de 4.000 de lei și aceștia fiind împrumutați de la un prieten.
În prezent Lisa&Co are un portofoliu de 500 de produse și a depășit o cifră de afaceri de 900.000 de euro. Pentru anul 2022, targetul este atingerea pragului de 1 milion de euro cifră de afaceri.
„Este o mare legătură între crearea de bijuterii şi arhitectură. În facultatea de arhitectură înveţi cum să construieşti ceva de la zero şi despre asta este vorba şi într-un business, iar din punct de vedere creativ, urmezi acelaşi proces. Totul a pornit de când eram copil. Eram un copil îndemânatic, pasionat de pictură, sculptură, desen. Făceam bijuterii încă din facultate, dar la un moment dat, când am primit o bursă în Germania, am închis totul într-un bagaj şi am oprit pasiunea asta. Când am rămas însărcinată, am decis să mă opresc din mers pe şantier şi muncit până noaptea şi am revenit la pasiunea mea pentru bijuterii şi astfel am ajuns să lansez brandul Lisa&Co acum patru ani”, a povestit Roxana Dan.