duminică, noiembrie 17, 2024

Primăria din Râmnicu Vâlcea vrea să reabiliteze termic 49 de blocuri

pe

spot_img

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au pregătit documentaţia necesară accesării de fonduri europene prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru a reabilita 49 de blocuri.

„Încă de la lansarea în dezbatere publică, în 4 februarie 2022, a Ghidurilor specifice – Condiţii de accesare a fondurilor europene în cadrul Planului Naţional Redresare şi Rezilienţă, Componenta 5 – Valul Renovării, UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea a demarat acţiuni de pregătire a documentaţiilor necesare depunerii cererilor de finanţare, astfel încât în data de 04.03.2022 au fost încheiate contractele nr. 9749, respectiv nr. 9751 de servicii de elaborare studii de specialitate – expertiză tehnică şi audit energetic pentru 20 de blocuri de locuinţe, iar în data de 07.03.2022 a fost încheiat contractul de servicii de proiectare – actualizare documentaţii pentru Lucrări de intervenţie în vederea creşterii performanţei energetice pentru alte 29 de blocuri de locuinţe”, a precizat primarul Râmnicului, Mircia Gutău.

Primarul din Râmnicu Vâlcea a spus că își dorește o creștere a eficienței energetice a blocurilor.

„Trebuie subliniat faptul că în conformitate cu prevederile ghidurilor menţionate, fiecare judeţ are alocată o sumă pentru lucrările de creştere a performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, astfel că numărul de blocuri pentru care pot fi depuse proiecte va fi limitat în vederea încadrării în alocarea financiară repartizată. Prin intermediul acestor operaţiuni vor fi sprijinite activităţi/acţiuni specifice realizării de investiţii pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale multifamiliale în vederea asigurării reducerii consumului de energie primară cu cel puţin 30% (renovare moderată) şi cu cel puţin 60% (renovare aprofundată). Rata de finanţare acordată prin PNRR pentru aceste proiecte este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA, însă orice altă cheltuială în afara valorii eligibile a proiectului va fi suportată de către beneficiar”, a mai spus primarul Gutău.

În PNRR, pentru renovarea imobilelor în scopul creşterii eficienţei enegetice şi a rezistenţei la cutremure sunt prevăzute fonduri care înseamnă 2,2 miliarde de euro, din care 1,17 miliarde de euro sunt pentru clădirile publice, iar restul pentru blocurile de locuinţe.

SourceAgerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

,Fata din vis”, in luna februarie la Iași

În acest an se împlinesc 40 de ani de la lansarea primului album Compact numit ,,Fata din vis", album ce conține hitul cu același...

Victorie pentru ieșeni, astăzi în Consiliul Local

O victorie pentru ieșeni astăzi în Consiliul Local! Amendamentul consilierilor USR de organizare a unui spectacol de lasere și drone în locul artificiilor de Revelion...

Program cinema Ateneu 28 – 30 Septembrie

Descoperă filmele de la finalul acestei luni: ▪️ Documentarul Delta Bucureștiului ▪️ Comedia romantică 𝗕𝗶𝗹𝗲𝘁 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗽𝗮𝗿𝗮𝗱𝗶𝘀 ▪️ Comedia românească Nunți, botezuri, înmormântări ▪️ Documentarul 𝗕𝗼𝘁𝘁𝗶𝗰𝗲𝗹𝗹𝗶, 𝗙𝗹𝗼𝗿𝗲𝗻𝘁̗𝗮 𝘀̗𝗶...
spot_img

,Fata din vis”, in luna februarie la Iași

În acest an se împlinesc 40 de ani de...

Victorie pentru ieșeni, astăzi în Consiliul Local

O victorie pentru ieșeni astăzi în Consiliul Local! Amendamentul consilierilor...

Program cinema Ateneu 28 – 30 Septembrie

Descoperă filmele de la finalul acestei luni: ▪️ Documentarul Delta...

Lavanda Fest ajunge din nou la Iași!

Lavanda Fest ajunge din nou la Iași! Vrem să mai...