Conducerea Aeroportului din Iasi a semnat pe 9 mai contractul pentru serviciile de proiectare si executie a noului terminal, de peste 31.000 de metri patrati. Firma care a castigat licitatia va trebui sa finalizeze lucrarea pana la sfarsitul anului viitor. Valoarea contractului se ridica la 447,27 milioane de lei.
Compania Strabag se va ocupa de constructia noului terminal, dar si de extinderea parcarii auto, in asociere cu alte firme, din bani europeni.
Termenul de finalizare a lucrarii este luna decembrie 2023. Strabag are la dispozitie 16 luni pentru a finaliza noul terminal T4, din care patru luni pentru proiectare si 12 luni pentru realizarea efectiva a lucrarilor.
„Aeroportul din Iași va beneficia de un nou terminal având o capacitate de procesare de 3,3 milioane de pasageri/an. În perioadele de vârf, T4 va putea să asigure realizarea formalităţilor pentru 950 de pasageri pe oră. Vor exista șapte porți pentru Plecări și trei porți pentru Sosiri, cu fluxuri bidirecționale, iar îmbarcarea pasagerilor se va face prin aviobride-uri. În primă fază vor fi amenajate trei astfel de poduri suspendate”, au precizat reprezentantii aeroportului printr-o postare pe Facebook.
Noul terminal se va construi pe trei niveluri si va avea o suprafata desfasurata de 31.210 mp, pe o lungime de 200 de metri si o adancime de 50 de metri. Terminalul va fi ridicat in continuarea terminalului T4 si va fi legat de acesta printr-o galerie. De asemenea, realizarea primei etape din acest proiect presupune si marirea capacitatii de parcare a autoturismelor la 500 de locuri, precum si reconfigurarea cailor de acces catre aeroport.