Conducerea Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV) a decis să mai acorde 200 de burse din venituri proprii, pentru performanțe academice, burse sociale, burse de campus sau burse ocazionale.
„Pentru rezultatele obținute în semestrul I din anul universitar 2021-2022, la USV Iași vor fi atribuite aproximativ 1000 de burse, dintre care 820 sunt acoperite din fondurile alocate de la buget. Astfel, putem spune că bursele de performanță academică, științifice, de merit, sociale, de campus și cele pentru activități artistice sau sportive pe care le alocăm studenților noștri sunt asigurate din venituri de la buget și venituri proprii. Până la sfârșitul acestei săptămâni, vor intra în conturile studenților și bursele pe care am decis să le acordăm din veniturile proprii ale Universității”, a declarat prof. univ. dr. Vasile SToleru, prorectorul cu activitățile sociale.