Partida dintre FCSB și Universitatea Craiova, din etapa cu numărul 3 a play-off-ului Ligii 1, va avea loc duminică la ora 19.00.
Patronul FCSB-ului consideră că jocul deschis al craiovenilor le va lăsa spații jucătorilor de atac ai vicecampioanei. Încă un atu al roș-albaștrilor, în opinia lui Becali, este faptul că Toni Petrea va avea la dispoziție tot lotul pentru disputa cu Universitatea Craiova.
”E un meci foarte greu, un meci pe care dacă nu-l câștigăm, se cam termină lupta la titlu. E o echipă care joacă fotbal și nouă ne convin echipele care joacă. Rotaru nu e un om mincinos, dacă nu spunea el, nu credeam (n.r.- că oltenii au avut mari probleme de lot înaintea meciului cu FCSB).E un avantaj, normal, păi nu știm ce înseamnă să nu poți să aliniezi un prim 11 competitiv, n-am fost și noi bolnavi? Pe lângă faptul că ei vin după boală, la noi au și revenit toți jucătorii. Revine și Coman ca pe vremuri și avem toată echipa”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Liga Digisport.