NATO a aprobat patru grupări de luptă. Acestea vor deveni complet funcţionale „într-un orizont relativ scurt de timp”, cel din România fiind „cel mai avansat”, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Cele patru grupări de luptă sunt în Ungaria, România, Bulgaria şi Slovacia.
„Sunt deja într-o fază iniţială de operaţionalizare şi într-un orizont relativ scurt de timp vor deveni complet funcţionale. Astfel, vom avea opt grupuri de luptă pe Flancul estic, patru deja existente în zona baltică şi în Polonia, plus cele patru din regiunea noastră – asta, dacă vreţi, este o decizie pentru termenul foarte apropiat”, a spus oficialul.
În ceea ce priveşte o prezenţă militară permanentă pe Flancul estic, Mircea Geoană a vorbit despre decizia NATO de joi de însărcinare a comandanţilor militari ai NATO „pentru a le prezenta opţiuni pentru o prezenţă militară mai robustă, de natură permanentă şi sustenabilă pe Flancul estic, urmând ca, pe baza acestui aviz militar, liderii NATO să aprobe la Summitul de la Madrid decizii pentru termen mediu şi lung”.
El a amintit că există deja activate Planurile de apărare pentru ţările de pe Flancul estic, inclusiv pentru România sau Turcia.
„Astăzi avem 40.000 de trupe aliate sub comanda militarilor NATO, ca urmare a activării acestor planuri, şi de asemenea, pe termen mediu şi lung, vom lua decizii cu privire la sistemele de apărare antirachetă, apărare cibernetică, în general o altă calitate şi o altă profunzime a prezenţei NATO pe Flancul estic”.
Despre operaţionalizarea grupurilor de luptă, secretarul general adjunct al NATO a apreciat că „este mai degrabă o chestiune tehnică la ora aceasta”.
„Se cunoaşte componenţa acestui grup de luptă, a compoziţiei sale cu privire la naţiunile care au anunţat participarea, câteva dintre ele au reconfirmat astăzi, evident, Franţa, ţara-cadru, dar şi Olanda şi alte ţări şi-au anunţat intenţia de a participa la grupul nostru. Deci, anticipez o perioadă relativ scurtă de timp şi sunt convins că şi comandanţii militari români, care sunt foarte respectaţi la NATO, vor contribui la un calendar foarte scurt. Aş spune că grupul de luptă din România este cel mai avansat din cele patru decise şi înfiinţate de liderii noştri”, a adăugat el.