duminică, noiembrie 17, 2024

Ludovic Orban critică dur sistemul de comunicare cu Volodimir Zelenski

pe

spot_img

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a criticat, luni seară, modul în care a fost tradus discursul liderului ucrainean Volodimir Zelenski şi condiţiile tehnice în care s-a desfăşurat videoconferinţa, afirmând că „submediocrii aflaţi din greşeală la putere” au făcut România „de băcănie” într-un moment în care atenţia opiniei publice internaţionale era îndreptată spre ţara noastră.

 

„Am aşteptat cu emoţie acest moment de referinţă în viaţa noastră politică şi parlamentară, discursul în faţa Parlamentului Românei al preşedintelui Ucrainei eroice, aflate într-o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru supravieţuire în faţa unui agresor care nu se dă în lături de la nicio ticăloşie pentru a-şi atinge ambiţiile. În prima parte a discursului lui Zelenski nu am auzit nimic. Apoi l-am auzit doar pe preşedintele Ucrainei, fără traducere. Când a început să vorbească traducătorul, mi-a părut rău că a început să traducă. A arătat că ori nu ştie limba ucraineană, ori nu ştie limba română”, a scris Orban, pe Facebook.

 

El a susţinut că traducătorul „a distrus complet orice emoţie, orice fir epic, orice logică”.

 

„La un moment dat am rămas şi fără imagine. Şi a trebuit să mai suportăm şi calvarul de a asculta silabisirile pline de poticneli ale lui Cîţu, Ciolacu şi Ciucă. Într-un moment în care atenţia opiniei publice internaţionale era îndreptată spre România, submediocrii aflaţi din greşeală la putere ne-au făcut de băcănie”, a adăugat Ludovic Orban.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susţinut, luni seară, un discurs prin videoconferinţă în Parlamentul României. Acesta s-a declarat convins că România va participa la refacerea ţării sale după război şi a menţionat că doreşte un dialog pentru susţinerea comunităţilor româneşti, respectiv, ucrainene din cele două ţări.

SourceAgerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Victorie pentru ieșeni, astăzi în Consiliul Local

O victorie pentru ieșeni astăzi în Consiliul Local! Amendamentul consilierilor USR de organizare a unui spectacol de lasere și drone în locul artificiilor de Revelion...

Dacian Ciolos, dupa demisia din USR: „Gust amar si o uriasa cantitate de tristete”

Dacian Ciolos a declarat ca a decis sa plece din USR pentru ca nu a gasit intelegere in partid dupa ce a devenit liderul...

Sorin Oprescu a fost eliberat pe cautiune. Ce suma ridicola au stabilit judecatorii

Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, a fost condamnat definitiv in 13 mai, la 10 ani si 8 luni de inchisoare, pentru fapte de...
spot_img

,Fata din vis”, in luna februarie la Iași

În acest an se împlinesc 40 de ani de...

Victorie pentru ieșeni, astăzi în Consiliul Local

O victorie pentru ieșeni astăzi în Consiliul Local! Amendamentul consilierilor...

Program cinema Ateneu 28 – 30 Septembrie

Descoperă filmele de la finalul acestei luni: ▪️ Documentarul Delta...

Lavanda Fest ajunge din nou la Iași!

Lavanda Fest ajunge din nou la Iași! Vrem să mai...