Antrenorul Rapidului, Mihai Iosif, a lăsat presa să înțeleagă, în urma eșecului de la U Craiova 1948, unde echipa lui Flavius Stoican s-a impus cu 3-2, că se simte singur și nu mai are parte de aceeași susținere ca acum câteva luni.
Mihai Iosif nu a menționat demisia, dar a spus că va avea o discuție cu cei din conducerea clubului Rapid pentru a găsi soluții să ajute echipa să progreseze.
Victor Angelescu, finanțatorul giuleștenilor, a precizat recent că o decizie legată de banca tehnică se va lua la finalul sezonului regulat.
Momentan, nu se știe dacă Mihai Iosif va fi înlocuit, dar la meci a fost prezent și Adrian Mutu, presupus viitorul antrenor a celor de la Rapid.
„Acum câteva luni eram magicianul, eroul, impecabilul, incredibilul, iar acum sunt prostul, grasul ăla fraier, grasul ăla care nu știe nimic, alb în cap. De la Rapid sunt așa, Rapid m-a făcut așa. Și gras, și alb, și cu tensiunea 20. Dar ăsta e fotbalul, din păcate. Am pierdut azi, după o primă repriză foarte slabă, apoi am dat un gol în a doua parte, dar mi-e greu să explic cum am luat 3 goluri în 5 minute. Nu știu, chiar mi-e greu să-mi explic, o să mă uit la meci.
Asta este, grasul e fraier!”, a spus Iosif, la final.